„Nu ascultă deloc!”
Este una dintre cele mai frecvente plângeri pe care le auzim despre câini. Îi spui să vină, iar el se uită la tine și continuă să adulmece. Îi ceri să lase ceva din gură, dar pare că tocmai atunci devine surd. Îl chemi în parc și, dintr-odată, urechile lui funcționează doar selectiv.
Dar înainte să concluzionăm că avem în față un câine „neascultător”, merită să ne oprim puțin. Pentru că un câine care nu răspunde unei cereri nu înseamnă automat că refuză să o respecte.
În spatele aceluiași „nu ascultă” pot exista situații foarte diferite: câinele nu vrea, nu poate, nu înțelege încă, sau pur și simplu nu poate răspunde în acel moment.
Iar diferența contează enorm, pentru că și soluția este diferită.
„Nu vrea” nu este același lucru cu „nu poate”
Să luăm un exemplu foarte simplu.
Îi spui câinelui „vino!”. El se uită la tine, apoi se întoarce și continuă să miroasă un copac.
Prima reacție poate fi: „Mă ignoră intenționat.”
Dar câinele nu gândește neapărat în termenii „știu ce vrea omul meu și aleg să-l sfidez”. Pentru el, în acel moment, există o mulțime de informații interesante: mirosuri, sunete, alte animale, mișcare, oameni și tot felul de lucruri pe care noi nici măcar nu le percepem.
Dacă venirea la tine înseamnă că distracția se termină, în timp ce lângă copacul respectiv se află o adevărată enciclopedie de mirosuri, alegerea lui nu este chiar atât de misterioasă.
Asta nu înseamnă că trebuie să-l lăsăm să facă orice. Înseamnă doar că trebuie să înțelegem ce anume încercăm să schimbăm.
Ce faci?
În loc să repeți „Vino! Vino! Vino!” din ce în ce mai tare, fă exercițiul mai ușor.
Cheamă-l de la o distanță mică, într-un mediu cu puține distrageri. Când vine, recompensează-l. Apoi lasă-l din nou să exploreze.
Astfel, câinele învață ceva foarte important: „Dacă vin când mă cheamă omul meu, nu înseamnă neapărat că se termină distracția.”
Din punctul lui de vedere, cererea începe să aibă sens.
Poate că nu înțelege ce îi ceri
Un alt mit foarte răspândit este că, dacă i-ai spus câinelui de câteva ori „nu”, „lasă”, „jos” sau „aici”, el ar trebui deja să știe ce înseamnă.
Nu neapărat.
Câinii nu se nasc cunoscând limba oamenilor. Ei învață asocieri între anumite cuvinte, gesturi, contexte și consecințe.
Dacă spui „lasă” exact când câinele are o șosetă în gură, dar uneori îi iei obiectul, alteori alergi după el, alteori râzi și alteori îl cerți, pentru câine situația nu este foarte clară.
Mai mult, dacă îl înveți „lasă” într-un context liniștit, asta nu înseamnă automat că va putea răspunde perfect atunci când găsește pe trotuar ceva extrem de interesant.
Ce faci?
Învață comportamentul gradual.
Începe cu obiecte puțin interesante și recompensează câinele când renunță la ele. Apoi crește treptat dificultatea. Abia după ce răspunsul este bine consolidat poți să te aștepți la el în situații mai complicate.
Cu alte cuvinte, nu este suficient ca un câine să fi „învățat comanda”. Trebuie să fi învățat și să o folosească în contexte diferite.
Uneori știe. Dar nu poate răspunde în acel moment.
Aici lucrurile devin și mai interesante.
Poate că ai un câine care răspunde perfect la „șezi” acasă. O face în bucătărie, în sufragerie, poate chiar și în fața blocului.
Ajungeți însă într-un parc plin de câini, oameni, biciclete și mirosuri și, brusc, „șezi” pare să fi dispărut din vocabular.
Nu înseamnă neapărat că a uitat.
Nivelul de excitare și de stimulare al câinelui poate influența foarte mult capacitatea lui de a răspunde la ceea ce îi ceri.
Din perspectiva lui, mediul poate fi atât de captivant încât cererea ta nu mai este prioritară.
Este puțin ca atunci când încerci să porți o conversație într-o cameră extrem de zgomotoasă. Faptul că auzi cuvintele nu înseamnă automat că poți procesa și răspunde imediat la ele.
Ce faci?
În primul rând, nu transforma situația într-o competiție de volum.
Dacă „șezi!” spus normal nu funcționează, repetarea lui de zece ori și apoi strigatul nu îl învață, de obicei, să răspundă mai bine.
În schimb, redu nivelul de dificultate.
Mărește distanța față de stimulul care îl agită. Alege un loc mai liniștit. Așteaptă să se calmeze puțin și abia apoi cere comportamentul.
Antrenamentul eficient nu înseamnă să-i ceri câinelui să reușească în cea mai dificilă situație posibilă. Înseamnă să-i oferi suficient de multe situații în care poate reuși, apoi să crești treptat dificultatea.
Și atunci când chiar „nu vrea”?
Da, există și situații în care câinele înțelege ce îi ceri, poate să facă acel lucru, dar alege comportamentul care îi oferă în acel moment ceva mai valoros.
De exemplu, îl chemi să vină, iar el preferă să alerge după un alt câine.
Asta nu îl transformă într-un câine rău sau într-un „șef de haită” care încearcă să preia controlul casei.
Înseamnă că, în acel moment, recompensa pentru comportamentul nedorit este foarte mare.
De aceea, una dintre cele mai utile întrebări este:
„Ce obține câinele făcând ceea ce face acum?”
Poate obține acces la un miros interesant. Poate obține atenție. Poate începe un joc. Poate evita ceva ce nu-i place. Poate continua să alerge.
Odată ce înțelegi asta, poți construi o alternativă.
Mit: „Dacă mă respectă, mă ascultă imediat”
Aceasta este una dintre ideile care au rezistat cel mai mult în jurul educației canine.
Câinele nu trebuie să te considere „alfa” pentru a învăța să răspundă la indicațiile tale.
De fapt, relația bună cu câinele nu se construiește prin intimidare, ci prin predictibilitate, încredere și învățare.
Un câine poate să aibă o relație foarte bună cu omul lui și, totuși, să nu răspundă perfect la o cerere atunci când este speriat, foarte excitat, obosit sau pur și simplu pus într-o situație pentru care nu a fost pregătit.
Asta nu este o problemă de „respect”.
Este informație despre starea lui și despre nivelul lui actual de învățare.
Mit: „Știe că a făcut ceva rău”
Imaginează-ți următoarea scenă: ajungi acasă și găsești gunoiul răsturnat. Câinele stă cu capul plecat, evită privirea și pare „vinovat”.
Este tentant să concluzionezi: „Știe foarte bine ce a făcut.”
Dar ceea ce vezi este, cel mai probabil, un răspuns la situația și la comportamentul tău din acel moment, nu o recunoaștere a unei încălcări morale.
Câinele poate observa că ești tensionat, că vorbești diferit, că te apropii de el într-un anumit fel sau că situația este neobișnuită. Iar reacția lui poate fi una de evitare sau de calmare.
De aceea, pedepsirea câinelui după ce găsești „fapta” nu îl învață neapărat ce ar fi trebuit să facă în schimb.
Mai util este să te gândești la prevenție și alternative: de ce a ajuns la gunoi? Avea acces la el? Era plictisit? Căuta ceva de făcut? Și ce comportament vrei să învețe în loc?
Cum să reacționezi când câinele „nu ascultă”
Înainte să te enervezi, treci rapid prin câteva întrebări:
1. Știe cu adevărat ce îi cer?
A învățat comportamentul sau doar l-a făcut de câteva ori într-un context foarte simplu?
2. Poate să facă asta acum?
Este prea speriat, excitat, obosit sau distras pentru nivelul actual al exercițiului?
3. Ce câștigă dacă nu mă ascultă?
Comportamentul alternativ este mai interesant decât ceea ce îi ofer eu?
4. I-am făcut cererea suficient de clară?
Folosesc același cuvânt și aceeași regulă sau schimb permanent regulile?
5. Cum pot face situația mai ușoară?
Mai puține distrageri, mai multă distanță, o cerință mai simplă sau o recompensă mai valoroasă pot schimba complet rezultatul.
Aceste întrebări sunt mult mai utile decât „Cum îl fac să mă asculte?”.
Câinele nu este un robot cu buton de „execută”
Poate cea mai importantă diferență este aceasta: un câine nu răspunde la comenzi în vid.
Răspunsul lui depinde de ceea ce a învățat, de mediul în care se află, de experiențele anterioare, de nivelul de excitare și de ceea ce se întâmplă în jurul lui.
De aceea, un câine poate fi extraordinar de bine educat în sufragerie și aparent „neascultător” într-un parc aglomerat.
Nu este neapărat o contradicție. Sunt două situații diferite.
Din perspectiva câinelui, întrebarea nu este „De ce nu vrea să facă ce spun eu?”, ci mai degrabă „Ce comportament are sens pentru mine în situația asta?”
Iar rolul nostru este să-l ajutăm să descopere că, în foarte multe situații, comportamentul pe care îl dorim noi poate fi și pentru el o alegere bună.
În loc de concluzia „nu ascultă”…
Data viitoare când câinele tău nu răspunde, încearcă să înlocuiești „Nu ascultă!” cu o întrebare:
„Oare nu vrea, nu poate, nu înțelege sau nu poate răspunde acum?”
Pare o diferență mică de formulare. În realitate, schimbă complet felul în care privești comportamentul câinelui.
Și, mai ales, schimbă ce faci în continuare: în loc să crești presiunea, poți să ajustezi mediul, să explici mai clar, să exersezi treptat și să-i oferi câinelui șansa reală de a reuși.
Pentru că un câine care nu răspunde nu ne spune întotdeauna „nu vreau”.
Uneori ne spune, pur și simplu, „asta este prea greu pentru mine acum”.
Pentru a citi mai multe despre De ce un câine știe comanda acasă, dar nu o știe în parc poți citi aici.
Recomandarea noastră pentru recompense care să-ți facă comenzile mai ușor de ascultat sunt:
- Advance – snack-uri funcționale, pline de gust potrivite pentru diferite sensibilități sau nevoi ale câinilor
- Perfect Snack – snack-uri naturale, fără gluten sau zaharuri, cu o gamă largă din care poți alege dintre pui, rață, vită, miel, somon, cod sau iepure.