Există o situație pe care aproape orice familie cu pisici o recunoaște.
O persoană cumpără mâncarea. Alta curăță litiera. Cineva îi cumpără jucării. Cineva îi vorbește, o mângâie și încearcă permanent să o ia în brațe.
Și pisica?
Se duce și se așază exact lângă omul care nu face nimic.
Mai mult, omul respectiv nici măcar nu o cheamă. Stă pe canapea, citește sau se uită la televizor, iar pisica apare de nicăieri și se așază lângă el.
„Dar eu am grijă de ea!”
Știm.
Doar că pisica nu pare să fi primit memo-ul despre cum ar trebui să funcționeze această competiție.
Pisica nu caută neapărat omul care face cel mai mult
Când încercăm să înțelegem de ce o pisică preferă o anumită persoană, prima greșeală este să privim relația prin ochii noștri. Noi asociem afecțiunea cu efortul. Dacă îi cumpăr mâncare bună, dacă îi curăț litiera, dacă mă joc cu ea și dacă încerc să o mângâi de câte ori am ocazia, este logic să cred că mă va prefera.
Pisica poate avea însă o altă logică. Pentru ea, întrebarea importantă poate fi mai degrabă:
„Ce se întâmplă când mă apropii de omul acesta?”
Mă lasă să aleg? Îmi respectă spațiul? Se oprește când eu mă retrag? Are mișcări și reacții previzibile? Pot să mă așez lângă el fără ca, după trei secunde, să mă ridice în brațe? Dacă răspunsul este da, avem o combinație foarte interesantă. Pentru că pisica nu primește doar atenție.
Primește control asupra interacțiunii.
Pisica iubește foarte mult un lucru: să poată spune „gata”.
Aici apare una dintre cele mai importante diferențe dintre noi și pisici.
Noi vedem o pisică tolănită lângă noi și ne gândim: „Perfect. Este momentul să o mângâi.”
Pisica poate gândi: „Perfect. Sunt confortabil aici.”
Cele două lucruri nu sunt identice.
Poate vrea să fie lângă tine fără să fie atinsă. Poate vrea două mângâieri și apoi să plece.
Poate vrea să te miroasă, să stea lângă tine și să doarmă. Iar persoana care observă aceste lucruri și nu insistă poate deveni foarte interesantă pentru pisică. De ce? Pentru că pisica învață ceva foarte simplu:
„Când merg la omul acesta, nu pierd controlul asupra situației.”
Și asta poate face apropierea mai confortabilă.
POV: ești pisica într-o casă cu cinci oameni
Să presupunem că intri în sufragerie. Un om te cheamă. Altul întinde mâna. Copilul vine după tine. Bunica spune „vino la mamaie”. Tu continui să mergi. În colț este omul care nu face absolut nimic.
Te apropii. El nu întinde mâna. Nu te cheamă. Nu te ridică. Perfect. Te așezi lângă el. După câteva minute, poate întinde mâna și te mângâie. Te ridici. El te lasă. Mai târziu, revii.
Din perspectiva familiei:
„Nu înțeleg! Eu încerc de o jumătate de oră să o fac să vină la mine!”
Din perspectiva pisicii:
„Da. Tocmai de aceea nu am venit.”
Nu pentru că nu te place. Ci pentru că ai făcut interacțiunea prea intensă înainte ca ea să o aleagă.
De ce preferă pisica uneori persoana care o ignoră?
De fapt, „ignoră” este un cuvânt puțin nedrept. Omul respectiv poate să-i ofere ceva ce ceilalți nu îi oferă: libertatea de a iniția.
Când pisica se apropie singură, primește informația că apropierea ei produce o experiență plăcută și controlabilă. Dacă pleacă, omul nu o urmărește. Dacă se întoarce, este primită. Dacă nu vrea să fie mângâiată, nu este forțată. În timp, această predictibilitate poate construi o asociere foarte plăcută.
Pisica știe ce se întâmplă când se apropie. Și tocmai pentru că nu este obligată să rămână, poate alege să rămână.
Dar persoana care îi dă mâncare?
Și aici lucrurile sunt mai nuanțate decât „pisica își iubește omul care o hrănește”. Sigur că hrana contează.
Pisica învață foarte bine cine îi oferă resurse și poate asocia acea persoană cu experiențe pozitive. Dar o relație nu este construită doar din mâncare. Poți fi omul care îi umple bolul și omul pe care îl caută când îi este foame. Dar poate exista o altă persoană pe care o caută pentru somn, pentru liniște sau pur și simplu pentru companie. De aceea, în aceeași casă, pisica poate avea mai multe persoane importante, dar în moduri diferite.
Copilul care o iubește cel mai mult poate să nu fie favoritul ei
Copiii sunt, pentru multe pisici, o combinație foarte interesantă. Sunt zgomotoși. Se mișcă repede. Vor să atingă pisica. Vor să o ia în brațe. O cheamă. O urmăresc. Încearcă să o mângâie atunci când ea doarme.
Pentru copil, mesajul este: „Te iubesc!”
Pentru pisică, mesajul poate fi: „Acest om nu observă când vreau să plec.” Și aceasta este o diferență enormă. O pisică poate ajunge să prefere persoana care îi respectă semnalele tocmai pentru că acea persoană este mai ușor de anticipat.
Nu trebuie să fugă. Nu trebuie să se ferească. Nu trebuie să transmită același „nu” de cinci ori.
Poate veni singură.
Cum îți dai seama cine este omul ei?
Nu te uita doar la cine primește torsul cel mai puternic. Uită-te la alegerile pe care pisica le face singură.
În ce cameră se duce? Lângă cine doarme? Pe cine caută când casa este agitată? Lângă cine stă fără să ceară neapărat mâncare? Pe cine întâmpină când intră în cameră? Cui îi oferă slow blink (echivalentul unui pupic pisicesc)? Cine este persoana lângă care se așază chiar și atunci când nu există nicio recompensă?
Aceste comportamente sunt mai interesante decât simplul fapt că pisica acceptă să fie mângâiată.
Pentru că aici vedem preferința voluntară.
Și nu, faptul că preferă pe cineva nu înseamnă că pe ceilalți nu îi place.
Pisicile pot avea relații foarte diferite cu membrii aceleiași familii. Una poate fi omul pentru mâncare.
Alta poate fi omul pentru joacă. Alta poate fi omul care deschide ușa. Iar una poate fi omul lângă care pisica doarme. Nu trebuie să existe un singur câștigător. De fapt, atunci când spunem că o pisică „și-a ales omul”, simplificăm o relație mult mai complexă.
Ceea ce vedem, de multe ori, este că pisica a găsit o persoană cu care interacțiunea este ușoară, previzibilă și lipsită de presiune.
Iar asta explică și unul dintre marile paradoxuri ale vieții cu pisici: cu cât încerci mai tare să o faci să te placă, cu atât este posibil să-i dai mai puține motive să vină la tine.
Uneori, cea mai bună invitație este să nu existe nicio invitație. Să stai acolo. Să fii calm. Să o lași să vină.
Și, când vine, să-i arăți că poate pleca oricând.
Pentru o pisică, libertatea de a alege apropierea poate fi tocmai motivul pentru care alege apropierea.
Dacă în aceeași casă trăiește și un câine, există o poveste asemănătoare, dar mecanismul nu este chiar același. Câinele își poate alege omul preferat în funcție de o combinație fascinantă de siguranță, predictibilitate, experiențe comune și felul în care omul răspunde la el.
Citește și: Cum își alege câinele omul preferat din familie?
Și pentru că hrana este un factor important pentru bunăstarea pisicii, recomandăm hrana Super Premium Advance – o hrană care susține sistemul imunitar al pisicii tale din interior – cu imunoglobuline care participă la imunitatea pasivă, cu prebiotice și fibre care susțin microbiomul intestinal, ambele având ca rezultat o pisică sănătoasă, cu o blană superbă și o piele sănătoasă.
Pentru o diversitate de gusturi și texturi, poți comanda Advance de pe lovelypets.ro.
Advance formulă uscată aici. Advance pliculeț aici sau Advance Delicatessen.