Începuturile relației dintre oameni și lupi
În perioada paleoliticului, adică acum aproximativ 20.000-40.000 de ani, așa cum au arătat cele mai recente studii genetice, oamenii au început să interacționeze cu lupii. Strămoșul câinelui domestic de astăzi – Canis lupus familiaris – a fost lupul cenușiu – Canis lupus.
Ipoteza este că probabil lupii mai puțin agresivi se apropiau de așezările umane pentru resturi de hrană, iar oamenii au început să-i tolereze datorită faptului că ofereau protecție prin lătrat, un fel de „alarmă” binevenită, și ajutor la vânătoare. În timp, oamenii au selectat indivizii cei mai docili, iar ei au învățat să trăiască alături de oameni.
Primele dovezi arheologice ale domesticirii câinilor
Primele dovezi arheologice sunt din Goyet, Belgia ( aprox 31,000 de ani în urmă): un craniu canid cu trăsături intermediare între lup și câine, iar în Bonn-Oberkassel, Germania, (în urmă cu 14.000 de ani), s-a descoperit prima dovadă a unei relații apropiate dintre om și câine – aici s-a găsit un schelet de câine, îngropat alături de doi oameni.
Evoluția alimentației câinilor de-a lungul timpului
La început, alimentația câinilor era foarte apropiată de cea a lupilor, care era bogată în proteine și grăsimi animale, dar după apariția agriculturii (după 10.000 î. Hr.), când oamenii au început să consume cereale, câinii au primit și ei resturi vegetale și cereale, iar sistemul lor digestiv s-a adaptat: câinii au dezvoltat o capacitate mai mare de a digera amidonul (lucru confirmat genetic), iar dieta lor a devenit mai variată, cuprinzând carne, cereale și resturi de la masa omului.
Câinele – primul animal domesticit
Câinele a fost primul animal domesticit, cu mult înaintea altor animale care aduceau beneficii clare în viața și alimentația oamenilor, cum ar fi caprele, oile, vitele. Rolurile timpurii ale câinelui fiind vânătoarea, paza, protecția și compania și oamenii au început de timpuriu să selecteze câinii pentru aceste sarcini specifice: câini de companie, de pază, copii de vânătoare, pentru păstorii de turme.
Câinii în culturile antice
Dovezile arheologice ne demonstrează faptul că în Egiptul antic, Grecia, Roma și Asia, câinii au deja un rol important în viața cotidiană și sunt bine stabiliți ca simboluri culturale.
De la resturi de masă la hrana industrială
Hrana lor, a continuat să se asemene cu cea a oamenilor până în 1860, când James Spratt lansează în Anglia primul „biscuit pentru câini” din grâu, legume și sânge uscat.
Clasificarea câinilor după talie
Una dintre cea mai comună clasificare este cea pe talii:
???? Talie mică (sub 10 kg și mai mici de 35 cm) – sunt în general câinii de apartament, activi, dar ușor de manevrat. Exemple: Chihuahua, Yorkshire Terrier, mai multe despre această rasă aici, Pomeranian, Bichon Frisé, Dachshund (teckel).
???? Talie medie (20-25 kg și 35-55 de cm) – sunt câini cu un bun echilibru între energie și ușurința îngrijirii. Exemple: Beagle – poți citi mai multe despre această rasă aici, Coker Spaniel, Border Collie, Bulldog francez, Schnauzer standard.
???? Talie mare (25- 45 de kg și 55-70 cm) – sunt câini robuști, adesea de pază sau de muncă. Exemple: Labrador Retriever, Golden Retriever, Ciobănesc German, Boxer, Doberman.
????Talie gigant (peste 45 de kg și mai înalți de 70 de cm) – sunt câini impresionanți prin dimensiuni, necesită spațiu și îngrijire atentă. Exemple: Dog german, Mastiff, saint Bernard, Leonberger, Ciobănesc caucazian.
Câinii în prezent – diversitate și roluri multiple
În prezent, câinii sunt regii rețelelor de socializare, răspândiți pe tot globul și cu peste 400 de rase recunoscute oficial, unele dintre ele cu roluri care variază de la animale de companie, câini pentru suport emoțional sau boli specifice, până la câini dresați pentru detectarea diferitelor substanțe, pentru salvări montane sau chiar încă pentru mânarea turmelor – câinii ciobănești.
Hrana modernă a câinilor
Hrana câinilor, în prezent, se bazează pe studii științifice, este echilibrată nutrițional și are rețete adaptate în funcție de vârstă, talie, nivel de activitate și este diversificată: hrană uscată, umedă, diete veterinare, cu adaosuri pentru funcționalitate (pentru digestie, articulații, imunitate, controlul greutății).
???? În concluzie: câinele este primul prieten domestic al omului și exemplul cel mai vechi de colaborare între specii, născută dintr-o nevoie comună – supraviețuirea. În prezent, relația om-câine este una dintre cele mai frumoase și privilegiate, după cum poți citi aici. El a evoluat de a prădător oportunist carnivor la omnivor adaptat.
Recomandarea noastră de hrană: Advance
✔ Ingrediente de înaltă calitate
✔ Prebiotice și probiotice pentru digestie
✔ Rețete adaptate pe nevoi
✔ Imunoglobuline pentru imunitate
